Pe masura ce zilele se scurteaza, iar diminetile si serile sunt din ce in ce mai racoroase, este clar ca intram oficial in sezonul rece.
Schimbarile sunt inevitabile – ne imbracam mai jos, scoatem pilotele si puloverele din dulapuri si ne modificam din mers si alimentatia.
Ne indreptam atentia spre mancaruri mai consistente, corpolente si aromate – practic ne siguram stratul de grasime care sa ne protejeze de frigul iernii ce se apropie.

Tocanite, supe si ciorbe, fripturi bogate la cuptor sau placintele preiau incet, incet locul salatelor varatice si a gratarelor in aer liber.
Pentru mine cel putin, toamna are miros de hrean. Am crescut intr-o familie care gateste si care se pregateste consistent de toamna cu tot felul de conserve, muraturi, dulceturi si gemuri, compoturi si alte distractii de sezon care sa ne ofere peste iarna fructe si legume cu un gust bun.
Iar in timpul meu liber participam activ la taierea legumelor, iar mainile mele isi pastrau cateva zile mirosul tomnatic de hrean in combinatie cu gogosari sau gogonele. Practic, asta este madlena mea – toamna este un timp al abundentei, dar si al muncii in familie – amintiri atat de pretioase peste ani!
Legume de sezon in octombrie:
- sfecla rosie
- varza – de toate soiurile: alba, rosie, de Bruxelles
- broccoli
- telina
- morcovi
- conopida
- ardei de tot soiul: capia, grasi, gogosari
- praz
- ciuperci
- ceapa si usturoi
- pastarnac
- hrean
- cartofi
- cartofi dulci
- dovleac placintar
Fructe de sezon in octombrie
- mere
- pere
- gutui
- prune
- struguri
Noi, la Bacania Veche, luam cat se poate de in serios alimentatia corecta, cu legume si fructe de sezon, iar in meniul nostru zilnic aveti ocazia sa experimentati unele dintre cele mai bune mancaruri.
Iar rafturile Bacaniei sunt ticsite in acest moment cu gemuri si dulceturi, muraturi, conserve cu legume, siropuri si compoturi – toate produse curate, cu lista scurta de ingrediente!