Stiai ca in ultimul secol suprafata de teren acoperita cu padure din Romania s-a diminuat la jumatate, iar terenurile agricole degradate au ajuns sa ocupe in prezent o suprafata uriasa de ~3 milioane de ha (coform Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila)?
Fondurile publice sunt insuficiente, iar finantarile europene nu ar ajunge decat pentru impadurirea a 2% din aceasta suprafata.
Asociatia Padurea Copiilor are ca obiectiv implicarea comunitatilor locale, cu ajutorul a mii de voluntari si cu sustinerea companiilor partenere in activitati de impadurire si gradinarit.
O ocazie buna sa petreci timp frumos cu echipa in slujba unei cauze care ne priveste pe toti. De ce? Pentru ca si copiii nostri au nevoie de aer curat, deci de paduri!
Iata cateva activitati in care te poti implica activ in 2018:
Ferma educationala Padurea cu legume isi deschide anul acesta portile pentru activitati de voluntariat si implicare corporatista: amenajare si estetizare spatiu de recreere, plantari forestiere si gradinarit.
Padurea cu legume este un proiect de dezvoltare comunitara prin intermediul unei ferme educationale in care se aplica principiile permaculturii si silviculturii langa Bucuresti (Aleea Privighetorilor).
Pe 31 martie 2018 este planificata marea plantare la Aricestii Rahtivani, jud. Prahova. Obiectivul zilei este plantarea a peste 7500 de puieti impreuna cu peste 500 de voluntari. Inscrierile se fac pana pe 15 martie. Detalii aici.
Pe 27 mai este planificat Crosul Padurii Copiilor in Padurea Baneasa, si pe 3-4 noiembrie in Parcul Tineretului. Te poti inscrie pentru o alergare in echipa la cel mai mare eveniment de strangere de fonduri pentru impaduriri.
Pentru inscrieri, intra pe www.padureacopiilor.ro si www.crosulpadurii.ro