Uneori, o mancare fara carne e grozava. La Sanatatea in Bucate, Marius a pregatit o reteta clasica frantuzeasca: Dauphinoise si o delicioasa crema – fenicul batut. Comfort food, ideal in sezonul rece.
Ce inseamna Dauphinoise?
Dauphinoise este o metoda de gatire a cartofilor originara din regiunea Dauphiné, situata intre Alpi si valea Rinului, in sud-estul Frantei. Practic, vorbim despre felii subtiri de cartofi, gratinate.
Numele provine de la „dauphin de France”, titlu folosit pentru mostenitorul tronului Frantei din 1350 pana in 1791 si din 1824 pana in 1830.
In reteta originala de Dauphinoise nu vom regasi oua, deoarece amidonul din cartofi era considerat a fi suficient pentru a lega compozitia. Smantana a aparut ca imbunatatire adusa in anii 1700, apoi, la inceputul secolului XX, Escoffier adauga in reteta branza Gruyére, Comté sau Beaufort si ou batut cu smantana.
Dauphinoise cu rosii uscate
Ingrediente:
- 150 g branza de capra proaspata
- 600 ml smantana lichida
- 4 catei de usturoi
- 300 ml lapte
- 1,5 kg cartofi
- 300 g rosii uscate
- 150 g branza maturata
- 50 g parmezan
- nucsoara
- rozmarin proaspat
- cimbru
Amesteca smantana cu branza proaspata, usturoi, nucsoara, sare, piper, rozmarin si cimbru.
Curata cartofii si taie-i felii cat mai subtiri cu ajutorul unei mandoline.
Intr-un vas de cuptor aseaza un strat de cartofi peste care toarna amestecul de smantana apoi mai aseaza un strat de cartofi, un strat de rosii uscate, smantana si tot asa pana ce termini totul. Trimite vasul la cuptor si coace aproximativ o ora. Spre final, adauga deasupra branza maturata si bucatele de rosii uscate.
Fenicul batut

- 2 bucati fenicul
- 600 g fasole alba fiarta
- 6 catei de usturoi
- 125 ml ulei
- 75 ml smantana
- 60g parmezan
- 1 lingurita seminte de fenicul
- rozmarin
- chili
- lamaie
Intr-o tigaie cu un strop de ulei, prajeste semintele de fenicul, rozmarin, chili si un catel de usturoi. Adauga feniculul taiat bucati si rumeneste-l putin, apoi trimite tigaia la cuptor timp de 30 de minute.
Blendeaza fasolea fiarta cu ulei si usturoi, adauga si feniculul copt si blendeaza bine. Adauga 75 ml de smantana dulce pentru a obtine o pasta cremoasa, delicioasa.
Presara parmezan, apoi rumeneste putin la cuptor.
Citeste si articolul: Cum recunosti un parmezan autentic
Incearca si alte retete pregatite de Marius la Sanatatea in Bucate