24 septembrie. Yap! S-au facut 9 ani de la deschiderea oficiala. Pravalia care merge mai departe!

Bacania Veche a fost pentru mine cea mai chinuitoare si plina de satisfactii poveste. In acelasi timp si una si alta, amestecate, in proportii variabile.

In continuare este, mai ales acum, cand am luat-o de la „un relativ zero” pentru a treia sau a patra oara!

E chinul si fericirea, tona de munca si tona de zambete, durerea si rasul in acelasi timp.

E vocatia mea, n-am de ales, trebuie sa o recunosc. E ceea ce ma face sa ma simt bine, util, micul furnizor de fericire de la un obscur colt de strada, intre Doamna Oltea si Barbu Vacarescu.

E al treilea copil al nostru si are toanele unui pre-adolescent nazuros, dar care reuseste, dupa zile pline de pozne, sa-ti spuna dimineata, devreme, un soptit „te iubesc” pe care nu-l mai vedeai venind.

E proiectul cel mai plin de framantari si angoase, cel care m-a umplut de nervi, dar care mi-a oferit si momente grozave, bestiale, la limita incredibilului.

E vocatia mea, e parte din mine, dar e si ceva mai mult: e parte din familie, ne-a adoptat pe toti 4, ne-a rasplatit si ne-a umplut de mandrie.

Da, stiu, au fost si chestii mai negre. Sau gri. De ele insa am timp sa-mi amintesc in restul zilelor din an si sa le indrept asa cum pot mai repede si mai bine.

Azi nu vreau decat sa-mi amintesc – toata ziua – cat de misto e sa fii baiatul ala zambitor de la Bacania Veche.

Si vreau sa va multumesc tuturor celor care – intr-un fel sau altul – ati fost alaturi de noi, ne-ati ajutat sa ajungem pana aici si sa vrem sa mergem mai departe.

Cu recunostinta si plecaciune,
Bacanu vostru din Barbu Vacarescu 49