Artizanatul si limitarile lui (De ce am inchis listele cu comenzi de Paste)

Subiectul fierbinte al perioadei e legat de listele de comenzi pentru meniul de Paste. Liste care s-au inchis de curand. In fiecare an ni se intampla asta si la fel, in fiecare an, ne cearta clientii carora nu putem sa le preluam comenzile.

Mi-as dori sa nu se supere nimeni pe noi. Dar stiu ca nu e posibil, din mai multe motive.

Noi manufacturam totul

Nu decongelam la microunde ca sa vindem repede clientilor. Si mult. Pornim de la ingredientele de baza, gatim in timpul corect, racorim molcom si abia apoi produsul cu pricina ajunge la client. Iar asta ia timp. Ca idee, intre momentul in care cerni faina si momentul in care scoti cozonacul din cuptor trec 6 (sase, da!) ore. Dupa care e bine sa stea inca o ora sa se racoreasca incet, inainte sa poata pleca in sacosa cuiva.

Nu suntem multi

Ba chiar as zice ca suntem o mana de oameni. Si oricate bune intentii am avea, nu ne tin bratele sa muncim 24 de ore pe zi. Si nici n-ar fi corect, cred, sa ne imbolnavim muncind pe ruptelea in ultimele zile dinaintea Pastelui (sau Craciunului). Sunt convins ca nici unul dintre clientii nostri nu s-ar simti bine sa stie ca in timp ce rupe un colt dintr-un cozonac de la noi, pe masa de Paste cineva, intr-o alta casa, se tine de umar de durere.

Facem Bacania pentru ca ne pricepem cat de cat si pentru ca ne place. Eu, unul, m-as simti foarte prost sa stiu ca unul sau mai multi oameni din echipa mea sta pe analgezice 3 zile de Paste doar pentru ca am intins lista de comenzi mai mult decat puteam duce.

Nici n-avem loc

Nici daca am putea face 1000 de cozonaci, tot n-am avea unde sa-i punem. Pravalia are 40 de metri patrati cu totul. Cu tot cu marfa, vitrine, casa de marcat. Camara noastra are 12. Iar afara in curte nu-i putem pune. Apoi vine vremea impachetatului. Care e iarasi legata de spatiu. Dar si momentul ridicarii comenzilor. Daca am avea 20 de clienti simultan sa-si ridice comenzile de Paste, cred ca nici n-am mai putea face fata. Asta e si motivul pentru care cerem precizari si despre ora de ridicare, sa aranjam cumva lucrurile sa nu ne inghesuim prea tare.

Resurse limitate

Mielul e un bun exemplu. Abia am reusit sa aducem de la stana din Fagaras cantitatea de carne de miel necesara comenzilor. Pentru ca nu au prea multi. Si nici nu-mi vine sa lucram cu 10 furnizori diferiti. In plus, si fripturile astea au nevoie de bibileala, nu se fac singure. Sarmalele trebuie invelite una cate una, iar la salata de boeuf e migala si mai mare.

Pravalii mici, limitari mari

Asta e viata noastra, a celor mici. Cei mari – lanturile, de exemplu – n-au problemele astea. Dar au altele. Dorinta noastra e sa avem client multumiti, dar nu putem multumi prea multi, ca n-avem cum. De aceea deschidem listele de comenzi cu mult timp inaintea sarbatorilor si le inchidem in momentul in care ne atingem limita pe care ne-o stim prea bine. Mai mult decat facem acum ar insemna o suma de compromisuri pe care inca nu-s pregatit sa le facem, sau oricum, nu in viata asta.

Mi-as dori mult sa ne intelegeti si sa nu va suparati pe noi prea tare. Facem tot ceea ce e omeneste posibil, dar avem limitarile noastre. Sunt limitarile artizanatului in general.

Si, cum nu imi doresc sa ne transformam in “produs de serie”, o sa ramanem asa.

Limitati, dar furnizori de mancaruri bune.

Va doresc tuturor sarbatori linistite!

Marius