De cum apar vinetele cu gust, ne place sa avem in meniu Imam Bayildi. Reteta este una veche, turceasca, iar numele inseamna „imamul a lesinat”.

Povestea spune ca intr-o zi, un imam s-a casatorit cu fiica unui negustor de ulei de masline. Inainte de nunta socrul i-a daruit mirelui douasprezece vase mari, pline cu deliciosul ulei. Dupa nunta mireasa a inceput a-si arata talentele de bucatareasa gatindu-i tanarului ei sot vinete umplute, coapte in ulei de masline. Mancarea i-a placut peste masura imamului asa ca i-a cerut sotiei sa-i gateasca asta zilnic. Douasprezece zile la rand aceasta le-a fost cina, insa in cea de-a treisprezecea zi sotia n-a mai gatit vinete umplute. Uimit, imamul a intrebat-o care este motivul pentru care mancarea lui preferata lipseste. „Dragul meu sot, s-a terminat uleiul de masline.” a raspuns sotia. Socat, imamul a lesinat. 🙂

Reteta de Imam Bayildi e destul de simpla, insa are nevoie de vreo trei sferturi de ora pentru coacere si de … ulei de masline. Se serveste la temperatura camerei.

Ingrediente (4-8 portii)

  • 8 vinete
  • 3 cepe
  • 125 ml ulei de masline extravirgin
  • 4 catei de usturoi
  • 3 rosii
  • sare
  • piper
  • zeama de lamaie
  • patrunjel verde

Spala vinetele si taie-le in jumatate, apoi scobeste-le miezul. Miezul va fi tocat cubulete si va face parte din umplutura. Coaja vinetelor se cresteaza putin ca sa absoarba toate aromele. Ceapa se taie marunt. Se incalzeste jumatate din cantitatea de ulei de masline si se caleste ceapa tocata pana ce devine translucida. Adauga usturoiul tocat si mai lasa un minut, apoi adaugam cubuletele de miez. Intr-un bol pregatim umplutura din rosii taiate cubulete, patrunjel, sare, piper, zeama de lamaie, ceapa si usturoiul calite cu miezul de vinete.

Jumatatile de vinete se prajesc in ulei de masline la foc iute, cam 5 minute, atat cat sa ramana inca ferme. Se aseaza intr-o tava si se umplu cu amestecul pregatit. Tava se acopera si se da la cuptor timp de 45 de minute.